Floramix (Corteva)
Erbicid sistemic, cu aplicare postemergentă, destinat combaterii buruienilor graminee și cu frunza lată din culturile de grâu
Substanță activa: 70.8 g/kg piroxsulam + 14.2 g/kg florasulam + 70.8 g/kg cloquintocet-mexil (safener)
Formulare: WG (granule disperabile în apă)
MOD DE ACTIUNE
• Floramix™ conține două substanțe active: piroxulam și florasulam, ambele molecule fiind de tip ALS (inhibitori de acetolactat sintază) cu translocare sistemică în plantă.
• Erbicidul Floramix™ se aplică în combinație cu adjuvantul Dassoil 26-2N, pentru a se îmbunătăți eficacitatea în cazul buruienilor moderat sensibile.
MOD DE UTILIZARE
• Eficacitatea erbicidului FloramixTM poate fi redusă în condițiile unui sol foarte uscat sau temperaturi foarte scăzute, condiții în care dezvoltarea buruienilor este încetinită. Buruienile sensibile care germinează după aplicarea erbicidului FloramixTM nu vor fi combătute.
• Nu aplicați erbicidul FloramixTM în condiții de stres precum temperaturi scăzute, secetă, băltirea apei, atac puternic de insecte, carențe de nutrienți etc. FloramixTM nu este spălat de ploaie la 1 oră după aplicare.
• Volumul de apă recomandat este de 200-400 Iitri/ha. Asigurați-vă că buruienile sunt uniform acoperite cu soluția de tratat.
ATENȚIE! A se evita contactul erbicidului cu alte culturi, altele decât cele pentru care este omologat.
Cultura | Buruieni țintă | Doza |
Grâu | Buruieni monocotiledonate anuale (Apera spica venti) | 120 g/ha + 0,6 l/ha adjuvant |
Grâu | Buruieni monocotiledonate anuale (Avena fatua, Bromus spp., Alopecurus myosuroides) Monocotiledonate – înainte de înfrăţire, Dicotiledonate anuale 2-4 frunze | 260 g/ha + 0,6 l/ha adjuvant |
• Floramix™ poate fi utilizat postemergent, de la stadiul de 2-3 frunze până la stadiul de 2 noduri al plantei de cultură (aplicare doar în primăvară). Pentru a obține cele mai bune rezultate, se recomandă să se erbicideze atunci când buruienile sunt în creștere activă. Combaterea este influențată de stadiul de dezvoltare a buruienilor, stadiile tinere de dezvoltare fiind mai ușor controlate.
• Controlul optim al buruienilor monocotiledonate se realizează în fenofaza de până la 3 frați pentru Apera spica venti și până la înfrățire pentru Avena fatua, iar pentru buruienile dicotiledonate anuale la 2-4 frunze.
• Temperatura optimă de aplicare este între 8-25° C, dar tratamentele pot fi făcute începând de la 5° C. În acest caz, apariția simptomelor de combatere este mai lentă, dar controlul final nu este afecatat.
Cultura calamitată
În caz de cultură calamitată după tratamentul cu Floramix™ în primăvară, terenul se va ara și se vor aștepta 6 săptămâni înainte de a se înființa următoarea cultură.
În această situație se pot planta cereale păioase, porumb și floarea soarelui.
Rezistența buruienilor
• Utilizarea în mod repetat, de produse cu același mod de acțiune poate determina apariția fenomenului de rezistență a anumitor buruieni. Pentru a preveni sau a întârzia un astfel de fenomen, este recomandat să folosiți erbicide cu diferite moduri de acțiune.
• Floramix™ conține piroxsulam și florasulam care sunt inhibitori ai ALS. Pentru a evita dezvoltarea unor riscuri de rezistență, se recomandă să se aplice Floramix™ numai o dată pe sezon
Rotatia culturilor
Culturile care se pot înființa după tratamentul cu Floramix™ sunt următoarele:
Toamna: grâu de toamnă, orz de toamnă, ovăz de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, rapiță de toamnă.
Primăvara: cereale de primăvară (grâu, orz, ovăz, triticale, secară), floarea soarelui, rapiță de primăvară, sfeclă de zahăr, cartofi, borceag, trifoi, fasole, mazăre, porumb, semințe de in, varză transplantată, morcovi, păstârnac.
Compatibilitate
Floramix™ nu trebuie aplicat în amestec cu un alt produs pe bază de inhibitor ALS, ca de exemplu amidosulfuron sau triasulfuron. Nu se recomandă amestecul în rezervor cu erbicide pe bază de ester al acidului 2,4 D. Pot apărea efecte fitotoxice dacă Floramix™ se aplică în amestec cu regulatori de creștere. Ar trebui așteptat minim 7 zile între tratamente.
Pentru a evita efecte de fitotoxicitate, nu aplicați Floramix™ în amestec cu un insecticid organofosforic. lntervalul dintre tratamente ar trebui să fie de minim 14 zile.
Înainte de utilizarea produsului cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj !