Goltix 700 SC (Adama)
Erbicid selectiv pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale din cultura de sfeclă
Substanţa activă: Metamitron 700 g/l
Formulare: SC (Suspensie concentrată)
MOD DE ACTIUNE
Goltix 700 SC este un erbicid selectiv pentru cultura de sfeclă și combate un spectru larg de buruieni dicotiledonate, putând fi aplicat atât în preemergență cât și în postemergență.
Este absorbit în mod predominant de rădăcini, dar și de frunze, fiind translocat acropetal și distribuit în întreaga plantă.
Buruienile răsărite devin clorotice și complet necrozate la lumina soarelui, în decurs de câteva zile de la tratament.
MOD DE UTILIZARE
Goltix 700 SC poate fi aplicat în preemergență sau postemergență, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale, dar și a unor specii de graminee din cultura de sfeclă de zahăr.
Aplicarea împreună cu un adjuvant intensifică absorbția produsului de către frunzele buruienilor, atunci când este aplicat în postemergență.
La aplicare se folosesc 300 l apă/ha.
Goltix 700 SC este omologat la sfecla de zahăr, sfecla roșie, sfecla furajeră:
Spectru de combatere | Doză | Stadiul de aplicare |
Buruieni dicotiledonate anuale și Poa annua (firuța) | 4,0-5,0 l/ha în 300 l apă, 1 tratament preemergent* | BBCH 00-09 |
Buruieni dicotiledonate anuale și Poa annua (firuța) | 5,0 l/ha în 300 l apă, aplicat în 3 tratamente secvențiale postemergente la dozele de 1,0; 2,0 și 2,0 l/ha* | BBCH 11-34 (de la apariția primei perechi de frunze până când frunzele acoperă 10% din suprafața solului) |
Buruieni dicotiledonate anuale și Poa annua (firuța) | 5,0 l/ha în 300 l apă, aplicat în 3 tratamente secvențiale: 2,0 l/ha preemergent și 2 tratamente postemergente la doza de 1,5 l/ha fiecare* | BBCH 00-34 (imediat după semănat, până când frunzele acoperă 10% din suprafața solului) |
Buruieni dicotiledonate anuale și Poa annua (firuța) | 5,0 l/ha în 300 l apă, aplicat în 3 tratamente secvențiale: 1,65 l/ha preemergent și 2 tratamente postemergente la doza de 1,65 l/ha fiecare* | BBCH 00-34 (imediat după semănat, până când frunzele acoperă 10% din suprafața solului) |
Buruieni dicotiledonate anuale și Poa annua (firuța) | 5,0 l/ha în 300 l apă, aplicat în 3 tratamente secvențiale postemergente la doza de 1,65 l/ha fiecare* | BBCH 11-34 (de la apariția primei perechi de frunze până când frunzele acoperă 10% din suprafața solului) |
* În postemergență se recomandă aplicarea împreună cu un adjuvant care intensifică absorbția produsului în frunzele buruienilor.
Înainte de utilizarea produsului cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj !